Istoricul Parohiei Pogorârea Sfântului Duh - Bucium

Istorie Decembrie 13, 2012

Pe un ispisoc, scris, că atâtea altele, “în oraşul Domnii Meli, în târgul Iasilor, de Carp, diiac za Divan”, în 1763, se vorbeşte de “bisarica cia nooi ot Bucium”.
Pe evangelia tipărită la Iaşi, de Mitropolitul Calimah în 1762 şi dăruită bisericii Sfântului Nicolae, se spune că biserica e “zidită în zilele lui Io Grigore Ioan vv. , în anul 1762, iunie 22 de către Mitropolitul Gavril al Moldovei”.
S-ar părea că Grigore, fiul lui Ioan Callimachi ar fi ctitor şi totuşi cuvintele crise de Mitropolit pe Evanghelie nu-l numesc pe Grigore ctitor.
Pisania, alcătuită tot de bătrânul Mitropolitul, ne lămureşte cine e întâiul ctitor al Bisericii: “Ilustre Principe Ioane, prea divine, că o floare cu totul de aur, a lui Teodor, din temelie cu strălucire ai ridicat acest templu. Ci, eu ruga voi face către Domnul, că ramurile din Tine, ilustru să strălucească pe tronurile moldo-vlahilor din providenţa lui Hristos”  1762, octombrie,1

Ioan Th. Callimachi va fi zidit “de iznoava” Biserica Sfântului nicolae, pe locul unde fusese înainte o biserică mai veche. Dovada stau şi multe odoare datate în secolul al XVI-lea.  Tot “de iznoava”, Ioan Callimachi zidea biserică şi în Câmpulung, în locul celei de lemn pe care o ridicase tatăl său, Teodor Calmasul.
Dar nici domnul (la Bucium şi la Câmpulung) nici fratele acestuia, Mitropolitul Gavril nu cutezau să ridice turle pe biserici, că Ştefan cel Mare şi Sfânt sau Vasile Lupu.
În secolul al XVII-lea, familia domnitoare Callimachi a preluat şi continuat îngrijirea satului domnesc Bucium, asigurând o bună desfăşurare a vieţii bisericeşti. Această familie a dat ţării patru domni şi un Mitropolit.
Teodor, întemeietorul familiei, cu numele iniţial Calmasul, din părţile Orheiului basarabean, având ca soţie pe Nastasia din Câmpulung, a ajuns parcălab de Hotin şi vornic.
Ioan, fiul lui Teodor, a studiat la Liov (Lemberg), în Polonia şi a ajuns la Constantinopol mare dragoman (1741-1758); ştia latină, turcă, polona, italiană, greacă, rusa şi franceză. A susţinut la Poarta interesele Ţării Romane, având relaţii cu toţi ambasadarii străini ataşaţi pe lângă sultan. Între 1758-1761, a fost domnitor al Moldovei. Atât el, cât şi fratele său, Gheorghe (viitorul Mitropolit Gavril, supranumit Tesalonicul) au avut ca profesor pe învăţătorul sârb Dositeiu Obradovici, fabulistul.
Ioan Callimachi a fost schimbat de către Imperiul Otoman – puterea suzerană – prin fiul său, Grigore (1761-1764 şi 1767-1769).
Mitropolitul Grigore Callimachi, fratele voievodului, s-a aflat în fruntea Bisericii din douăzeci şi şase de ani (1760-1786).

Ioan Teodor Callimachi, fratele său Gavril Mitropolitul, fiul său Grigore şi toată familia voievodală au fost ctitori la Bucium: primul ridicând biserica, al doilea isprăvind lucrarea începută de tatăl.
Lipsa condeielor face că aproape două veacuri să nu se fi scris nimic despre cei pe care suntem datori să-i amintim şi pentru care trebuie să ne rugăm.
Biserică din Bucium, în formă de treflă, cu pereţii din cărămidă cu acoperişul din lemn cu învelitoare din şindrila, timp de 240 de ani de existenţă, a suferit mai multe modificări şi adăugiri pentru o mai bună funcţionalitate şi îmbunătăţire a esteticii, atât în interior cât şi în exterior.
Astfel, în anul 1874, pe vremea preotului Pavel Hanganu, la biserică s-au făcut reparaţii capitale “fiind zugrăvită pe toţi pereţii”, iar pe catapeteasma au fost pictate icoane de lemn. În anul 1887, s-a construit din piatră, cărămidă şi lemn pridvorul cu turnul-clopotnita, schimbându-se intrarea în biserică. de intrare de pe peretele sudic al pronaosului a fost zidită, dar pisania a rămas la locul ei.
În anul 1893, pardoseala interioară din lespezi de piatră a fost înlocuită cu duşumeaua din scânduri groase. Tot atunci Petru şi Sofia Tălmaciu au donat strana Maicii Domnului şi icoana ferecată în argint.
În anul 1904, s-a construit din lemn “cafosa” pentru cor, iar în anul 1927, s-au ancorat în fier pereţii de la naos şi altar.
Reparaţii curente interioare şi exterioare, cu ajutorul enoriaşilor s-au efectuat în anii 1939, 1950 şi 1953, pe vremea părintelui Agapie Condurache.
Între anii 1993 şi 1998 la biserică din Bucium s-au făcut reparaţii capitale şi o echipă de zece pictori, condusă de Virgil Moraru (având în componenţa ei şi pe plasticul Radu Luca) a pictat biserica. După ce din cheltuiala creştinilor, biserica a fost racordata la reţeaua de gaze naturale, domnul Mirica Dodan şi domnul Constantin Nichifor, ajutaţi de alţi creştini – între care remarcăm pe domnul consilier Pavel Popescu – au introdus încălzire centrală. A fost refăcută toată instalaţia electrică, iar calotele semisferice de pe naos şi pronaos, precum şi toate romanatele au fost legate cu armaturi consolidate.
Doi creştini au dăruit tabla galvanizată pentru acoperişul bisericii. Şi după ce s-a înlocuit toată şarpanta şi asteriala biserica a fost acoperită cu tabla.
Turla-clopotnita a fost supraînălţata cu 2 metri şi cu bunăvoinţă şi ajutorul domnului Mirica Dodan s-au executat tencuieli şi zugrăveli exterioare, după un plan al domnului arhitect Vasile Nacu.
Tot domnul Mirica Dodan a plătit tencuielile interoare şi toată pictura realizată cu multă măiestrie, care creează, prin cromatica şi blândeţea chipurilor, o adevărată încântare celui ce o admira.
Pe 14 iunie 1998, în fruntea unui sobor de preoţi Înalt Prea Sfinţitul Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a resfinţit biserica, a binecuvântat pe toţi cei care au contribuit la această reînnoire şi înfrumuseţare a bisericii, dăruind domnului Mirica Dodan diploma de vrednicie a “Ştefan cel Mare şi Sfânt” şi parohului Dumitru Carp rangul de iconom stavrofor.
Cu multă discreţie dar şi cu multă vrednicie Consiliul parohial condus de domnul epitrop Gheorhe Radut, precum şi de membrii Comitetului parohial au muncit şi mai departe, continuând lucrările de înfrumuseţare a sfintei biserici.
Astfel, domnul Costel Arnautu a ridicat din temelie o casă – prăznicar cu cerdac, spre pomenirea fiului Codrin-Lucian răpus de o boală necruţătoare.
Biserica şi satul Bucium au un cimitir bine întreţinut, ingijit, curat; aici îşi dorm somnul de veci multe personalităţi ce şi-au legat numele de biserica din Bucium.
Deşi satul Bucium este atestat documentar din anul 1467, există dovezi arheologice ca şi până atunci au existat o bisericuţă şi un cimitir în ceeasi zona a satului Bucium, a căror vechime se pierde în negura vremurilor.
În cimitir, se află mormintele unor personalităţi istorice. Lângă altarul bisericii este îngropat Banul Carp Galescu, probabil străbunicul omului de cultură şi unul din întemeietorii Societăţii “Junimea” din Iaşi, P. P. Carp, iar în latura de nord a cimitirului se găseşte un monument ridicat în cinstea eroilor romani căzuţi pentru întregirea şi apărarea patriei în cele două războaie mondiale.
Acest edificiu istoric bisericesc are în dotarea să obiecte de o valoare inestimabile artistică şi documentară pentru cultura românească, între care un potir de argint cu inscripţie în limba greacă, datând din 1834, precum şi manuscrisul în original al lui Udrişte Năsturel de Fierasti, care este o traducere din slavona a romanului Varlaam şi Ioasaf, realizat pe la 1648-1649, scris într-o frumoasă şi dulce românească a acelei vremi.